"În acest fel, Uniunea Social Liberală, a cărei oficializare juridică o salut, a trecut un test important, cel mai important de până acum - testul maturităţii. În această săptămână, alternativa oferită de opoziţie s-a concretizat. Pentru acest lucru, cred că toţi colegii din USL merită felicitări. Am depăşit această ştachetă, dar deja trebuie să ne gândim la viitor. Deşi avem 60% în sondaje, nu este suficient; s-a văzut la Neamţ cu cine se luptă USL - nu cu un partid, ci un întreg sistem. Sunt convins însă că oferta noastră se va impune, că viitorul Guvern va fi unul al USL, că în felul acesta marile nedreptăţi făcute românilor de actuala Putere vor fi îndreptate", spune Năstase pe blog.
El a reamintit că joi USL a prezentat rezultatele sondajelor de opinie realizate în fiecare judeţ şi ale discuţiilor între PSD şi ACD pe tema candidaturilor la alegerilor locale, "moment intens aşteptat pe scena politică, în primul rând de adversarii politici".
"De ce spun asta? Să ne gândim doar la tirul de artilerie, de luni de zile, pe care PDL şi ariergarda sa formată din 'neangajaţi' l-au tras în permanenţă. Ce spuneau ei: 'Că PSD, PNL şi PC nu se vor înţelege în negocierile privind candidaturile. Că vor exista scandaluri publice'. Iată că cele trei partide s-au înţeles, iar scandalurile despre care tot s-a vorbit nu există. 'Că nemulţumirile vor exploda imediat după prezentarea publică a deciziilor privind candidaturile care revin PSD şi cele care revin ACD'. Iată că nici acest lucru nu s-a întâmplat. (...) Ce nu înţeleg adversarii noştri este că tocmai de aceea s-au făcut sondaje şi tocmai de aceea a existat un dialog permanent între conducerile celor trei partide şi organizaţii. 'Că acolo unde există candidaţi puternici fie din zona PSD, fie din cea a ACD va fi război pe faţă". Iată că nu este. La Iaşi, cazul atât de discutat de 'prietenii' noştri din toate zonele, a avut o rezolvare cât se poate de bună", a argumentat liderul CN al PSD.
sursa:AGERPRES














